Apasarea pe jumatate a butonului obturatorului este una dintre tehnici. De multe ori subiectul este neclar, iar camera a focalizat pe un perete. Cu ajutorul acestei tehnici se poata rezolva. Subiectul trebuie sa fie in cadrul din mijlocul ecranului camerei. Butonul trebuie apasat pana cand cadrul se face verde. Astfel subiectul va fi un focus. Tot cu aceasta tehnica se mai pot realiza cateva lucruri: se poate ajunge la efectul numit Campul de profunzime (Depth of Field) fara a regla numarul f cu ajutorul setarii Aperture acolo unde nu este disponibil. De asemenea odata ce focalizarea s-a realizat in prealabil la apsarea pe jumate, camera face poza mai repede la apasarea completa.
Folosirea regulii treimii. Regula treimii este pozitionarea subiectului la intersectia a doua dintre cele patru linii care impart ecranul in trei randuri a cate trei patrate. S-a dovedit ca fotografiile arata mult mai dinamic.
Incearca sa nu folosesti foarte mult zoom. In primul rand zoom-ul duce la tremurarea imaginii, iar fara un stabilizator bun imginile ies neclare. In al doilea rand zoom-ul optic reduce expunerea. Folosirea zoom-ului digital scade drastic calitatea imaginii. Asa ca go wide . [ Zoom-ul e si bun. El accentueaza efectul de camp de profunzime.(Depth of Field)]
La fotografiile de exterior, cand sorele straluceste nu folositi blitzul. Ei bine blitzul poate fi folosit si in astfel de circumstante si se numeste Blitz de uplere( Fill flash). Pentru a folosi blitzul de umplere, camera trebuie sa aiba blitzul pe modul fortat deoarece daca este pe modul Auto camera nu o sa il porneasca deoarece crede ca destula lumina loveste senzorul si e luminozitatea buna.
Daca fotografiezi ceva de genul o sala mare de dans sau o sufragerie, incearca sa o fotografiezi de sus, astfel va avea o tenta mai mare 3D.
Fabricarea de becuri incandescente este in scadere. Renunta si tu la ele.
Despre mine
Sunt Seiche Bogdan. Am 15 ani. Sunt din si locuiesc in Cluj-Napoca cu părinţii mei. Învăţ la Colegiul Pedagogic “Gh. Lazăr” in clasa a IX-a. Îmi petrec mult timp la calculator. Îmi plac animalele de casa mai ales căinii şi pisicile.